Mânăstirea Sfinții Voievozi Slobozia
Rețea

Slujbă de hram la Schitul Horia

Duminică, 22 iunie 2025, obștea monahală și credincioșii Schitului Horia din județul Ialomița au trăit bucuria duhovnicească a sărbătorii hramului închinat Sfântului Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de preacuviosul părinte arhimandrit Rafail Mîț, vicar eparhial, înconjurat de un sobor format din stareții mai multor mănăstiri din Eparhie și diaconi.

În cadrul slujbei, părintele vicar a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat modelul de smerenie, înțelepciune și râvnă pentru credință al Sfântului Grigorie Dascălul, îndemnându-i pe credincioși să urmeze exemplul vieții sfinților și să rămână statornici în rugăciune și dragoste față de Biserică.

La final, toți cei prezenți au fost binecuvântați și au primit agapa frățească pregătită de obștea schitului.