TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Popas duhovnicesc la Mănăstirea Tăriceni

06.08.2015

Joi, 6 august 2015, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Tăriceni din județul Călărași.

 

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri: Daniel Enaşcu și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte Mihail Zotta, protopop de Lehliu, preacuvioși părinți stareți, preoţi şi diaconi.

 

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre semnificaţia sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, minune înfăptuită pe muntele Tabor înaintea Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, mărturie a divinităţii Sale, despre harul pe care Mântuitorul Iisus Hristos ni-l dăruieşte, celor ce credem întru El și urmăm cuvintele Evangheliei Sale.

 

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a cercetat parohiile Frăsinetul de Sus și Siliștea și a recomandat preoților parohi să se implice rodnic în lucrarea pastorală și administrativă din sfintele lăcașuri.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe