TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Sărbătorirea hramului la Mănăstirea Horia

24.06.2022

Miercuri, 22 iunie 2022, cu binecuvântarea Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Părintele Vicar Rafail Mâț împreună cu un sobor de preoți și diaconi au slujit Sfânta Liturghie la Schitul Horia, Protopopiatul Lehliu, sărbătorind hramul Sfântului Ierarh Grigore Dascălul, Mitropolitul Țării Românești.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup vocal, dirijat de preacucernicul părinte Vasile Alexandru – Daniel.

 

Părintele Vicar a împărtășit credincioșii  prezenți la Sfânta Liturghie.

 

În cuvântul său de învățătură, Părintele Vicar, a vorbit despre viața Sfântului Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești și despre condacul acestuia.  „Apărător neînfricat al dreptei credințe și mijlocitor milostiv poporului celui asuprit te-a avut pe tine Biserica Țării Românești, Sfinte Ierarhe Grigorie, că pe preoți și credincioși i-ai povățuit, pe tineri i-ai învățat și pe orfani i-ai ocrotit, iar scrierile tale și înțeleptele învățături au rămas tezaur neprețuit Bisericii noastre dreptmăritoare.” Frumosul condac al slujbei Sfântului Ierarh Grigorie al IV-lea Dascălu ilustrează în câteva cuvinte virtuțile cu care și-a împodobit viața duhovnicească. Povățuitor, milostiv, ales cărturar, Sfântul Grigorie Dascălu rămâne un adevărat exemplu pentru credincioșii de pretutindeni.

 

Părintele Vicar a binecuvântat toți credincioșii prezenți la slujbă.

 

gallery-2 {

margin: auto;

}

gallery-2 .gallery-item {

float: left;

margin-top: 10px;

text-align: center;

width: 100%;

}

gallery-2 img {

border: 2px solid #cfcfcf;

}

gallery-2 .gallery-caption {

margin-left: 0;

}

/ see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php /

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe