TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Tradiție în comuniunea slujirii la Mănăstirea Balaciu

25.04.2021

      Este deja o tradiție ca în Duminica Floriilor, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu să slujească la Mănăstirea Balaciu. Astfel în data 25 aprilie 2021, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Balaciu.

 

      Înconjurat de un ales sobor format din preacuviosul părinte vicar eparhial, Arhimandritul Rafail, părinții consilieri Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacuviosul părinte Protosinghel Serafim, starețul Mănăstirii Balaciu, preoți și diaconi.

 

      Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijați de preacucernicul părinte profesor Alexandru Daniel Vasile.

 

      În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit diacon pe teologul Gabriel Teodor Ciobanu, care își va desfășura misiunea preoțească la Parohia Roseți I, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, din cadrul Protopopiatului Călărași.

 

      La momentul predicii, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenţi despre al şaselea popas al Postului Mare, Duminica Floriilor, intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos. A pus la inimă credincioşilor faptul că odată cu această Duminică începe Săptămâna Patimilor, o săptămână în care suntem chemaţi să participăm, să fim martori și mărturisitori ai Patimilor, Răstignirii pe Cruce, Morții și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

 

      Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a cerut tuturor credincioşilor să se pregătească duhovniceşte pentru o autentică participare la „drama Golgotei”, spre întâmpinarea bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nădejdea mântuirii noastre.

 

      Preasfinția Sa a împărtășit toți credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic.

 

Preasfințitul Părinte Episcop a sfințit crenguțele de salcie, ce se vor împărți credincioșilor și a dăruit celor prezenți o iconiță.

 

      Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și la acest popas duhovnicesc, unde credincioșii prezenți au dăruit din puținul lor pentru lucrarea socială și misionară a Bisericii Ortodoxe suma de 656 de lei. 

 

      După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.  

 

       Slujbele din Episcopia Sloboziei și Călărașilor vor putea fi urmărite de către credincioșii Eparhiei pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live.

 

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe