TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Preasfințitul Vincențiu a slujit la Mănăstirea Crăsani

11.04.2021

      Duminică, 11 aprilie 2021, a patra Săptămână din Postul Mare, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” Crăsani, județul Ialomița.

 

      Din soborul slujitorilor au făcut parte preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, preacucernicii părinți consilieri: Florin Ionescu, Cristi Gavrilă, Nicușor Silviu Dascălu și Marius Gabriel Purcărea, preacuviosul părinte stareț Serafim și diaconi.

 

      Răspunsurile la strană au fost date de un grup coral de la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de către părintele profesor Daniel Alexandru Vasile.

 

      În cuvântul Său Preasfinția Sa, a vorbit credincioșilor despre credința în Iisus Hristos dacă vrem să ne mântuim și să fim miluiți de El, să avem credință tare, vie, curată și statornică. Altfel Dumnezeu ne aude și ne răspunde ca omului din Evanghelia de azi: „De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede!  Cred Doamne! Ajută necredinței mele!”

 

      Ierarhul a vorbit și despre cum ne putem întări în credință ca să scăpăm de îndoială și de cumplitele ei urmări. Numai prin rugăciune și post, prin deasă spovedanie și împărtășire. Căci așa a răspuns Mântuitorul ucenicilor Săi care L-au întrebat: „Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? …Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post!” (Marcu 9, 28-29).

 

      În această Duminică din Postul Sfintelor Paști, Preasfinția Sa a hirotesit protosinghel pe preacuviosul părinte stareț Serafim, primind însemnele cuvenite: bederniță și Cruce pectorală.

 

      Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și la acest popas duhovnicesc, unde credincioșii prezenți au dăruit din puținul lor pentru lucrarea socială a Bisericii Ortodoxe strângându-se suma de 786 de lei.

 

      După Sfânta Liturghie Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat toți credincioșii prezenți.

 

 

 

       Slujbele din Episcopia Sloboziei și Călărașilor vor putea fi urmărite de către credincioșii Eparhiei pe site-ul oficial www.sf-esc.ro, prin intermediul transmisiunilor live.

 

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe