TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Preasfințitul Vincențiu a sfințit trei clopote noi ale mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia

25.11.2020

Miercuri, 25 noiembrie 2020, după cele două ședințe desfășurate online, în orașul reședință Episcopală au venit trei odoare de mare preț, ce vor rămâne la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia pentru chemarea credincioșilor la sfintele slujbe.

 

În fața Mănăstirii, Preasfinția Sa, având alături ostenitorii Mănăstirii Sfinții Voievozi și pe preacuviosul părinte Arhimadrit Rafail, stareț și vicar eparhial, numeroși consilieri eparhiali, a săvârșit slujba de sfințire a celor trei clopote, executate în Austria, la firma Grassmayr, urmând să fie montate în clopotnița mănăstirii.

 

La acest eveniment restrâns au participat și reprezentanți ai autorităților centrale și municipale, respectându-se toate regulile de carantinare impuse de C.J.S.U. Ialomița. 

 

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe