TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

PS Vincențiu a sfințit lucrările de renovare și înfrumusețare ale mănăstirii

07.08.2019

Sâmbătă, 3 august 2019, Preasfințitul Părinte Episcop

Vincențiu a sfințit lucrările realizate la corpul de chilii al Mănăstirii „Sfinții

Voievozi” din Slobozia.

 

Lucrările de renovare și înfrumusețare ale edificiului

arhitectural au fost realizate între anii 2015-2019 cu sprijinul autorităților

locale, județene și centrale, dar și cu ajutorul unor oameni de afaceri din

municipiul Slobozia.

 

Tot în curtea mănăstirii a fost realizat și un foișor din

lemn, care să aducă un plus de căldură în arhitectura vechilor zidurilor care

străjuiesc mănăstirea.

 

Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia a fost pentru

o vreme Catedrală Episcopală până în anul 2004 când actuala Catedrală

Episcopală a fost târnosită cu hramul „Înălțarea Domnului”.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe