De sărbătoarea Bunei Vestiri, Luni, 25 martie 2019, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a slujit Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia, la Mănăstirea Chiroiu, care și-a serbat hramul.
Sub protia Preasfinției Sale au slujit preacuviosul părintele Arhimandrit Rafail Mîţ, vicar eparhial, părinții consilieri Daniel – Florin Enaşcu, Florin Ionescu, Nicușor – Silviu Dascălu și Marius – Gabriel Purcărea, părintele Protopop Aurel Berbec, preacuvioşi părinţi stareţi din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor şi un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor prezenţi, despre popasul duhovnicesc al Bunei Vestiri în călătoria noastră spirituală a Sfântului și Marelui Post, despre începutul lucrării de mântuire a neamului omenesc, despre harul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește în această binecuvântată prăznuire pentru continuarea călătoriei spirituale în post și rugăciune.
Colecta pentru Fondul Central Misionar a continuat și la acest popas duhovnicesc, unde credincioșii prezenți au dăruit din puținul lor pentru lucrarea socială a Bisericii Ortodoxe suma de 1.175 de lei. Preasfinția Sa a mulțumit credincioșilor prezenți pentru generozitate în colecta făcută.
Întâistătătorul Eparhiei noastre, a cercetat Parohia misionară Bitina, din Protopopiatul Urziceni.
Foto Credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor / Mihai Popîrlan