TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Anul Nou 2019 a fost întâmpinat prin rugăciune la Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia

04.01.2019

Marți, 1 ianuarie 2019, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, precum și pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, starețul mănăstirii și vicar eparhial, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, înconjurat de un sobor de cuvioși preoți ai mănăstirii și diaconi.

 

În cuvântul de învățătură, preacuvioșia sa a vorbit celor prezenți despre triplul praznic din prima zi a anului, Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului și punerea numelui de Iisus, după vestirea îngerului, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare și începerea unui Nou An, îndemnând credincioșii să privească cu multă credință și nădejde la cărările care se deschid în fața noastră în cursul acestui an.

 

Sfânta Liturghie a fost precedată de oficierea, de către preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, la miezul nopții a slujbei de priveghere și a Te Deum-ului pentru Noul An 2019, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni speciale de mulțumire pentru binefacerile primite în anul calendaristic care tocmai s-a încheiat și pentru binecuvântarea cununii Noului An.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe