Mânăstirea Sfinții Voievozi Slobozia
Rețea

Ziua Drapelului Naţional

Vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Episcopală din Slobozia, Preacuviosul părinte Vicar Rafail Mîț, împreună cu Preacucernicul părinte Protopop Cristian Ștefan Munteanu, înconjurați de un sobor de preoţi şi diaconi, au săvârşit slujba de sfinţire a Drapelului Naţional al României. La finalul ceremoniei religioase, părintele Vicar a înmânat Drapelul gărzii port drapel. Militarii au purtat în procesiune Drapelul Național către Piaţa Revoluției a municipiului Slobozia, unde s-a intonat imnul României și a avut loc ceremonia de arborare a Drapelului Naţional prin prezentarea onorului și înălţarea acestuia pe catarg. După scurte alocuţiuni care au evocat însemnătatea zilei şi semnificaţia culorilor Drapelului Naţional, ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

 

A consemnat părintele Laurențiu Cioranu, Secretarul Protopopiatului Slobozia.