TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Sinaxa stareţilor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

17.03.2015

Marţi, 17 martie 2015, stareţii şi stareţele din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor s-au întâlnit la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia, evenimentul desfăşurându-se sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor.

 

Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, a ţinut un cuvânt de învăţătură despre importanţa misiunii pe care fiecare slujitor în parte trebuie să o săvârşească în parohie şi mănăstire, despre modelul de jertfelnicie în lucrarea bisericii pe care ni-l oferă Sfântul Ioan Gură de Aur, despre importanţa conlucrării şi ajutorării dintre mănăstirile eparhiei precum şi obligativitatea cunoaşterii şi respectării regulamentului vieţii monahale.

 

PC Arhim. Rafail Mîţ, Vicar Eparhial şi Exarh suplinitor, a dat citire instrucţiunilor aprobate de Sfântul Sinod privind ordinea şi buna desfăşurare a vieţii mănăstireşti.

 

Protosinghelul Ilarion Conachi, stareţul Mănăstirii Frăţileşti – Sudiţi, a prezentat un referat cu tema „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”.

 

Fiecare dintre stareţii, egumenii şi stareţele care au participat la întâlnire a făcut în continuare o prezentare a vieţuitorilor aşezământului monahal, a programului liturgic şi duhovnicesc al mănăstirii şi un raport al activităţilor şi proiectelor desfăşurate de vieţuitori pe întreg parcursul anului 2014.

 

În cadrul Sinaxei stareţilor şi stareţelor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor s-a analizat şi evaluat starea actuală a monahismului, cu plusurile şi minusurile sale şi cunoaşterea realităţilor atât duhovniceşti, cât şi administrative ale mănăstirilor.

 

Întâlnirea a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din Slobozia.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe