TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Hramul Mănăstirii „Sfinţii Voievozi” din Slobozia

08.11.2014

Sâmbătă, 8 noiembrie 2014, Mănăstirea „Sfinţii Voievozi” din municipiul de Reşedinţă Episcopală, Slobozia şi-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, înconjurat de preacuviosul părinte stareţ arhimandritul Rafail, vicar eparhial, un ales sobor de preacucernici părinţi consilieri, părinţii protopopi, preoţi din municipiul Slobozia şi diaconi.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia.

 

Cu această ocazie Preasfinția Sa a hirotonit preot pe preacucernicul diacon Alexandru Marian Filip pe seama parohiei Cocora, Protopopiatul Slobozia și pe tânărul teolog Ionuț Tudose, l-a hirotonit diacon, urmând să fie hirotonit preot pe seama parohiei Radovanu, Protopopiatul Oltenița.

 

Preasfinţitul Episcop Vincenţiu au ţinut cuvânt de învăţătură la pericopa evanghelică şi au vorbit despre prezenţa şi lucrarea Sfinţilor Îngeri în viaţa noastră și despre Sfinţii Arhangheli, ocrotitorii Mănăstirii. A adresat cuvânt de mulţumire Preasfințitului Corneliu, Episcopul Hușilor, care a binecuvântat Eparhia noastră, trimițând Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Sfânta Mănăstire Bujoreni, în oraşul Slobozia, aducând mare folos duhovnicesc credincioşilor Eparhiei.

 

Preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail a mulțumit Preasfinției Sale pentru grija permanentă arătată Mânăstirii „Sfinții Voievozi” și mănăstirilor din Eparhie, a mulțumit tuturor credincioșilor care au participat la Sfânta Liturghie și care au venit să se închine la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Sfânta Mănăstire Bujoreni.

 

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor au binecuvântat toţi credincioşii prezenţi la slujbă.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe