TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Prohodul Maicii Domnului și Liturghie la Mănăstirea Slobozia

16.08.2014

Sărbătoarea Adormiri Maicii Domnului, reprezintă pentru credincioși nu doar un moment de importanţă religioasă, ci şi de comuniune şi credinţă manifestată prin iubire duhovnicească.

 

În seara de 14 august 2014, mulţime de credincioşi au participat împreună cu soborul de slujitori de la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, avându-l în frunte pe preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, starețul mănăstirii și vicar eparhial la slujba Vecerniei cu Litie şi Prohodul Maicii Domnului.

 

La finalul slujbei, preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, starețul mănăstirii și vicar eparhial a vorbit credincioşilor despre importanţa ajutorului primit de la Maica Domnului, precum şi trăirea credincioşilor în duhul credinţei şi a dragostei.

 

Bucuria slujirii în comuniune s-a continuat a doua zi la marele praznic al Adormirii Maicii Domnului când soborul de slujitori au săvârșit slujba Sfintei Liturghii.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe