TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Slujbă arhierească la Mănăstirea Radu Negru

29.08.2013

Joi, 29 august 2013, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Negru din Protopopiatul Călăraşi.

 

Sub protia Preasfinţiei Sale au participat la slujbă preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, Exarhul Mănăstirilor şi Schiturilor, preacucernicul părinte consilier Daniel Enaşcu, preacucernicul părinte Ramon Eugen Ilie, Protopopul Călăraşilor, stareţii mănăstirilor învecinate şi un ales sobor de preoţi şi diaconi.

 

Cu această ocazie a fost hirotonit diacon tânărul teolog Marian Dogaru, care va avea grijă ca preot de comunitatea parohială Dâlga, Protopopiatul Lehliu.

 

La momentul predicii, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul, despre misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzit-o de a fi vestitor al venirii lui Hristos, despre modelul de jertfă şi credincioşie pe care Sfântul Ioan ni-l oferă nouă celor de astăzi.

 

După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei noastre a binecuvântat credincioşii prezenţi la slujbă.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April • Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March • Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December • Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December • Mănăstirea Slobozia
Mai multe