TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Slujbă arhierească la Mănăstirea Slobozia

30.06.2013

Duminică, 30 iunie 2013, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii “Sfinţii Voievozi” din Slobozia.

 

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au participat preacuviosul părinte stareţ Arhimandrit Rafail Mîţ, Exarhul Mănăstirilor şi Schiturilor, preacucernicii părinţi consilieri Daniel Enaşcu, Gabriel Oproiu, Florin Ionescu, Nicuşor Silviu Dascălu, preacuvioşii părinţi stareţi, preoţi şi diaconi.

 

Preasfinţia Sa a explicat pericopa evanghelică a zile şi a vorbit despre prăznuirea tuturor sfinţilor din această Duminică, sfinţii fiind rodul lucrării Duhului Sfânt în Biserica lui Hristos.

 

La sfârşitul Sfintei Liturghii a binecuvântat credincioşii prezenţi la mănăstire.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe