Recital de Muzică Liturgică susţinut de Corul “Madrigal” şi Corala Protopopiatului Slobozia

Festivalul şi Concursul de Interpretare a Liedului -“Ionel Perlea”, ediţia a XXII-a, desfăşurat la Slobozia, în perioada 17-19 mai 2013, a fost încheiat de un Recital de muzică liturgică, susţinut la Mănăstirea “Sfinţii Voievozi”, duminică, 19 mai 2013, începând cu orele 18:00. Organizatorii evenimentului: Consiliul Judeţean Ialomiţa, Centrul Cultural UNESCO “Ionel Perlea”, Uniunea Criticilor Muzicali “Mihail Jora” şi Protopopiatul Slobozia. Protagoniştii spectacolului au fost: Corul Naţional de Cameră “Madrigal” (50 de ani de existenţă; fondator Marin Constantin), dirijor dl. Voicu Popescu, şi Corala “Sfântul Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia, dirijor Pr. Cătălin Stanciu. Evenimentul a fost prezentat de prof. univ. dr. Grigore Constantinescu. Cu acest prilej, s-a făcut comemorarea compozitorului Paul Constantinescu, în ciclul “Mari creatori de muzică liturgică în România”.

În atmosfera propice interpretării acestui gen muzical, a Mănăstirii “Sfinţii Voievozi” , cu binecuvântarea şi în prezenţa P.S. Vincenţiu, Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, un public numeros şi iubitor de muzică religioasă a avut ocazia să asculte, printre alte piese din repertoriul Coralei Protopopiatului Slobozia şi ale Corului “Madrigal”, şi piese din Liturghia în stil psaltic (compozitor Paul Constantinescu), în interpretarea de excepţie a Madrigalului.

Atât P.S. Părinte Episcop Vincenţiu, cât şi domnulSilvian Cipercă – Preşedintele CJ Ialomiţa, au felicitat protagoniştii pentru prestaţiile de nivel înalt.

Publicul s-a bucurat de măiestria interpretativă a celor două coruri, pe care le-a răsplătit cu aplauze îndelungate.

Evenimentul s-a încadrat în seria de manifestări desfăşurate sub genericul: „1993 – 2013 – Slujire şi dăruire – două decenii de misiune creştină în Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor”.

Slobozia, 20 mai 2013
Se încarcă
0%
încărcat
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...