TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Hramul Seminarului Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia

13.11.2012

Marţi, 13 noiembrie 2012, şcoala pentru formarea viitorilor preoţi din Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor, Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, a îmbrăcat veşminte de sărbătoare, prăznuindu-şi patronul spiritual, pe marele patriarh constantinopolitan Sfântul Ioan Gură de Aur.

 

Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea “Sfinţii Voievozi” din Slobozia, gazdă fiind preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, înconjurat de părinţi consilieri, profesori, preoţi şi diaconi.

 

După săvârşirea Sfintei Liturghii, membrii Corului Seminarului au adus bucurie participanţilor pregătind un moment artistic, interpretând cântece din repertoriul bisericesc.

 

Din partea Seminarului, la acest moment festiv au vorbit părintele profesor Ovidiu Dincă, iar doi elevii Petrică Dinică şi Cătălin Ciupag din clasa a XII-a au susţinut referatele: Vindecare şi reînnoire – Taina Sfântului Maslu, lucrarea iubirii dumnezeieşti şi Sfântul Ioan Gură de Aur model de viaţă şi călăuză în credinţă.

 

Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit despre modelul mde viaţă, care este Sfântul Ioan Gură de Aur pentru elevii seminarişti şi pentru preoţii începutului de secol XXI. Cunoaşterea vieţii sale, a operei sale ne ajută să găsim răspunsuri pentru multele probleme pe care viaţa de zi cu zi le ridică înaintea noastră.

 

Preasfinţia Sa a felicitat corpul profesoral şi elevii Seminarului Teologic pentru misiunea educativă pe care o săvârşesc şi le-a urat spor în urcuşul spiritual pe care îl împlinesc. Preasfinţitul a înmânat bursele acordate de Sfânta Episcopiei celor mai buni 16 elevi ai Seminarului Teologic.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe