TEXT MARE ALB NEGRU ASCUNDE VIDEO ASCUNDE IMAGINI INVERSARE CULORI
Mănăstirea Slobozia

Slujbă arhierească la Făcăeni, Protopopiatul Feteşti

26.08.2012

Duminică, 26 august 2012, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia “Sfântul Nicolae” din Făcăeni, Protopopiatul Feteşti.

 

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au participat Preacucernicul Părinte Consilier Daniel Enaşcu, Preacucernicul Părinte Marian Pătărlăgeanu, Protopop de Feteşti şi un sobor de preoţi şi diaconi.

 

Sărbătoarea comunităţii s-a consacrat ca moment istoric pentru comunitatea parohială prin faptul că Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a acordat Ordinul “Crucea Sloboziei în grad de Cavaler” doamnei Nuţi Roşu, primarul comunei, pentru implicarea sa în restaurarea celor trei biserici ale comunei.

 

La momentul predicii Întâistătătorul Episcopiei noastre a rostit un cuvânt de învăţătură la pericopa evanghelică a zilei, despre tânărul bogat, despre valoarea pe care creştinismul o acordă bunurilor materiale, care sunt daruri ale iubirii de oameni a lui Dumnezeu.

 

După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a făcut vizite pastorale la parohiile Găiţa şi Progresu.

 

Cele mai recente noutăți

Denia celor 12 Evanghelii la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În seara zilei de joi, 9 aprilie 2026, în Sfânta și Marea Joi, la Mănăstirea Sfinții Voievozi, a fost săvârșită slujba Deniei celor 12 Evanghelii, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment de profundă trăire duhovnice...
10 April Mănăstirea Slobozia
Tunderi în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
În data de 25 martie 2026, la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, după săvârșirea slujbei Pavecerniței Mari, au avut loc două momente deosebite în viața monahală a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, marcate prin tunderi în monahism.Astfe...
26 March Mănăstirea Slobozia
Tundere în monahism la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia
Sâmbătă seara, 6 decembrie 2025, la slujba Vecerniei oficiată în Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia, în ajunul prăznuirii Sfintei Mucenițe Filofteia, a avut loc un eveniment deosebit: tunderea în monahism a rasoforului Moțoi Andrei, care a...
08 December Mănăstirea Slobozia
Hramul Mănăstirii Hagieni, sărbătorit cu solemnitate liturgică
În ziua de 6 decembrie 2025, de praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, Mănăstirea Hagieni și-a cinstit ocrotitorul spiritual prin rugăciune și comuniune duhovnicească. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor, avându-l ca protos pe preacuviosul păr...
08 December Mănăstirea Slobozia
Mai multe