Mânăstirea Sfinții Voievozi Slobozia
Rețea

Conferinţa pastoral-misionară din judeţul Călăraşi

Joi, 17 mai 2012, a avut loc cea de a doua Conferinţă pastoral-misionară din anul acesta, care a purtat titlul “2012 -Anul Omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română”.

 

Conferinţa a reunit toţi preoţii din cele trei Protopopiate ale Judeţului Călăraşi: Olteniţa, Lehliu şi Călăraşi.

 

Preasfinţia Sa a participat la slujba de Te-Deum de la Biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din municipiul Călăraşi, ulterior, toţi clericii, deplasându-se la Sala amfiteatru a Casei de Cultură a Consiliului Judeţean din Călăraşi.

 

În deschiderea conferinţei, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a vorbit despre suferinţa omniprezentă în societatea noastră, despre faptul că îngrijirea bolnavilor nu se reduce doar la tratamentul medical, ci toată lucrarea liturgică, catehetică şi pastorală a Bisericii noastre este o lucrare de vindecare, de păstrare şi de recuperare, când e cazul, a sănătăţii sufletului şi trupului, sănătăţii persoanei şi a comunităţii.

 

Subiectul conferinţei preoţeşti, a fost dezvoltat de trei referenţi selectaţi pentru alcătuirea referatelor, din cei nouă referenţi de la cele trei protopopiate:

 

– Părintele Vergil Marian Achim – Protopopiatul Călăraşi;

 

– Părintele Daniel Preda – Protopopiatul Lehliu;

 

– Părintele Mihai Măhărea – Protopopiatul Olteniţa.

 

Au urmat discuţii cu precucernicii părinţi, vorbind despre experienţele personale din parohia pe care păstoresc.