MĂNĂSTIREA SLOBOZIA

În inima Bărăganului, pe malul stâng al râului lalomiţa, în oraşul Slobozia, se află Mănăstirea Slobozia cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sau Sfinţii Voievozi, ctitorie a voievodului Matei Basarab (1632 – 1654). De altfel acest sfânt lăcaş a fost cunoscut în istorie sub multe şi diverse denumiri: Mănăstirea Slobozia lui Ianache, Mănăstirea Sfinţii Voievozi sau Mănăstirea Slobozia Veche. Acte după care să se poată stabili data adevărată şi exactă a întemeierii mânăstirii nu mai sunt, căci nu puţine au fost nenorocirile ce s-au abătut asupra acestui sfânt lăcaş. Jafurile, năvălirile străine şi ruina au făcut ca multe dintre documentele preţioase, printre care şi cele privitoare la întemeiere, să se piardă.

Primul ei ctitor a fost – după cum o arată şi numele menţionat în multe documente-, postelnicul Ianache Caragea, ctitor al mai multor sfinte lăcaşuri, dintre care amintim Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi. Postelnicul Ianache a ridicat Mănăstirea Sfinţii Voievozi pentru ca locuitorii satului Vaideei şi ai întregii câmpii a Bărăganului să nu fie lipsiţi de mângâierea Bisericii şi, în faţa necazurilor de tot felul ce aveau să vină asupra lor, să nu se simtă părăsiţi de Dumnezeu. Aceasta a fost închinată de postelnic Mânăstirii Dohiariu din Sfântul Munte Athos.

Al doilea ctitor al mânăstirii, de al cărui nume se leagă în mare măsură istoria acestui sfânt lăcaş, a fost voievodul Matei Basarab (1632 – 1654), domn al Ţării Româneşti, care s-a remarcat atât prin acte de vitejie şi înţelepciune, cât mai ales prin numărul mare de ctitorii religioase pe care le-a ridicat. El a zidit Mănăstirea Sfinţii Voievozi din temelii, căci vechea ctitorie a postelnicului Ianache se dărâmase în urma unui cutremur din 1627. În 1634, voievodul Matei Basarab isprăveşte de zidit noua mânăstire, împrejmuind biserica şi chiliile cu zid gros şi înalt ca de cetate, ca mijloc de apărare împotriva năvălitorilor. De asemenea, voievodul a înzestrat mânăstirea cu mai multe moşii. Tradiţia menţionează faptul că în 1636, la sfinţirea sfântului lăcaş, slujba a fost oficiată de patriarhul ecumenic de Constantinopol, înconjurat de 500 de preoţi, de faţă fiind însuşi voievodul Matei Basarab. Unii istorici se îndoiesc de veridicitatea acestei informaţii, datorită precarităţii documentaţiei directe în această privinţă. În plus, după cum reiese din tabloul votiv al actualei biserici, în care voievodul Matei Basarab este înfăţişat ţinând pe braţe o biserică simplă, în formă de navă, în plan dreptunghiular, cu o singură turlă, ctitoria era relativ modestă, fiind lipsită de aspectul monumental şi impunător al ctitoriilor voievodale.

De la vechea ctitorie au rămas doar crucea cu cele două icoane de deasupra catapeteasmei, precum şi patru icoane mari: Domnul Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfinţii Voievozi – hramul bisericii, Sfântul Ioan Botezătorul, icoane care se află pe catapeteasma bisericii de astăzi.

În anii ce-au urmat, starea înfloritoare a mânăstirii a crescut, ca de altfel şi importanţa localităţii Slobozia. Mănăstirea ridicată de Matei Basarab pare să fi fost deosebit de durabilă, căci până în secolul al XIX-lea nu sunt amintite lucrări de reparaţie sau renovare.

Însă în anul 1838 are loc un cutremur care face ca biserica şi clopotniţa să fie serios avariate, existând izvoare care vorbesc despre dărâmarea în mare parte a bisericii.

Egumenul Gavriil de Smirna poate fi socotit ca cel de-al treilea ctitor al mănăstirii. Acesta, din veniturile proprii ale mănăstirii, cu sprijinul primit de la vistieria Ţării Româneşti şi cu ajutorul donaţiilor, restaurează în anul 1842 actuala biserică, mult mai impunătoare şi mai frumoasă decât vechea ctitorie. Noul sfânt lăcaş este o construcţie de proporţii impozante în formă de cruce greacă, cu trei turle, dintre care două sunt de zid la extremităţile pronaosului, iar a treia, cea mai mare, este de lemn îmbrăcată la exterior în tablă. Aceasta are formă octogonală, cu ornamente în formă de triunghi la acoperiş şi se înalţă deasupra naosului. Ferestrele sunt înalte, cu chenar de piatră fără decoraţii. Interiorul bisericii este bine proporţionat; pronaosul este despărţit de naos prin patru coloane monumentale care susţin cafasul. Naosul are abside laterale, iar o catapeteasmă de lemn desparte naosul de absida altarului. Catapeteasma este deosebit de bogată, ornamentaţia cuprinde motive vegetale şi geometrice aurite, realizate din lemn şi stuc.

În ansamblul său, edificiul mănăstirii prezintă un caracter eclectic, realizând o simbioză între stilul bizantin tradiţional şi influenţele neoclasice şi romantice neogotice. Iconografia este o variantă a programului tradiţional în care intervin destul de des teme noi, unele de influenţă occidentală, altele generate din interpretarea pericopelor evanghelice. Majoritatea scenelor pictate aparţin iconografiei tradiţionale, însă există şi scene nemaiîntâlnite care nu fac parte din programul iconografiei tradiţionale, precum Maria Magdalena spălând picioarele lui Iisus şi Lăsaţi copiii să vină la Mine. Acestea reflectă înclinaţia spre narativ, precum şi preferinţă pentru scene cu o mare încărcătură emoţională. Ele nu fac o trimitere la dogma creştină, ci sunt mai degrabă scene profund umane, care sugerează calităţile spirituale ale adevăratului creştin: căinţa, smerenia, puritatea morală.

Pentru a delimita scenele între ele, precum şi în locul medalioanelor tradiţionale, au fost folosite rame cu ieşinduri semicirculare în partea superioară şi inferioară. Stilul este relativ unitar în conceptie şi modalităţi de rezolvare plastică, cu unele stângăcii de detaliu ce atestă probabil prezenţa unui meşter cu ucenicii săi. Se observă însă o încercare de îmbinare artificială între arhitectura de factură bizantină şi o concepţie de factură occidentală care nu reuşeşte să valorifice virtuţile expresive ale formei arhitecturale.Elementele cu tendintă occidentalizantă pot fi observate în modul de tratare a draperiilor, tipologia personajelor, soluţiile compoziţionale, volumetrie, tipul de expresivitate a celor zugrăvite.

Artistul preia din arta realistă occidentală anumite elemente de decor, cum ar fi: folosirea excesivă a norilor cu scopul de a delimita o scenă şi a face ca efectul revelator să fie continuu. Despărţirea tradiţională a scenelor prin benzi de culoare este înlocuită cu încadrarea lor în chenare sugerând vag nişte ancadramente de piatră sau nişte rame uşor profilate. Cromatica picturii era iniţial foarte îndrăzneaţă, elementul predominant fiind un fond verde intens, aplicat mai ales în spaţiile dintre ramele care încadrează scenele. La această dominantă se adaugă un albastru cobalt, folosit la toate fondurile scenelor şi o mare cantitate de gri la nivelul ramelor. Aceste culori creau o dominantă rece a lucrării, atenuată doar de diferitele nuanţe de roşu şi galben ale veşmintelor personajelor.

Pictura originală a suferit în timp numeroase intervenţii, uneori brutale, din partea unor persoane neavizate, care au aplicat, în unele porţiuni ale picturii deteriorate, straturi de vopsea în ulei, intervenţii care au creat dificultăţi restauratorilor. Pictura originală era executată în tehnica fresco cu intervenţii, în anumite locuri, în tempera, în special în redarea fondurilor. Încercări de restaurare au fost efectuate în anii 1900, 1908 şi mai ales între 1935 şi 1937, lucrări care au contribuit însă mai mult la deteriorarea decât la restaurarea picturii. Între anii 1995 şi 1997, o echipă de pictori restauratori din partea Ministerului Culturii – Direcţia Monumentelor Istorice, a redat acestui sfânt locaş strălucirea sa de odinioară.

Mănăstirea Slobozia a constituit pentru multă vreme singurul focar de cultură pentru populaţia din această zonă. Sfântul lăcaş a avut pe vremuri o frumoasă şi bogată bibliotecă, însumând un mare număr de cărţi de o valoare deosebită. Nu poate fi exclusă ideea unei şcoli ce ar fi putut lua fiinţă pe lângă mănăstire încă din secolul al XV-lea. Şcoala de pe lângă această mănăstire este amintită şi, implicit, atestată mult mai târziu însă, în secolul XIX într-un raport al subcârmuitorului Plăşii lalomiţa, înaintat la cârmuire în 28 ianuarie 1836. Biblioteca mănăstirii conţinea cărţi de mare valoare atât în limba română, cât şi în alte limbi: greacă – 212 volume, franceză – 65 volume, germană – 9 volume.

Obiecte cu valoare artistică deosebită sau de importanţă istorică nu mai sunt în biserica actuală, având în vedere şi faptul că, în urma secularizării averilor mânăstireşti din 1863, egumenii greci au luat cu ei tot ce a fost de valoare. S-au păstrat totuşi icoanele împărăteşti de pe catapeteasmă, care datează din timpul lui Matei Basarab, şi un număr destul de mare de icoane pe lemn foarte valoroase, aflate în centrul de conservare din incinta mănăstirii. Un alt obiect de o valoare inestimabilă este chivotul care conţine fragmente de sfinte moaşte ale unor sfinţi. Chiar în mijlocul chivotului se află o cutie care are pe capac o tăbliţă de argint cu 9 ochiuri dispuse 3 câte 3, în fiecare aflându-se fragmente din moaştele următorilor sfinţi: Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Dumitru, Sfântul Ilodor, Sfântul Procopie, Sfântul Artemie, Cinstitul lemn al Sfintei Cruci, Sfântul Pantelimon, Sfântul Haralambie şi Sfântul Mercurie. În această raclă s-a mai păstrat o batistă din pânză brodată cu fire de aur, donată de Elena Doamna, soţia lui Matei Basarab Vodă, cu ocazia sfinţirii bisericii mânăstirii, în 1636.

Prin înţeleapta hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din toamna anului 1993, a fost înfiinţată Episcopia Sloboziei şi CăIăraşilor, cu sediul la Slobozia. La 6 februarie 1994, biserica Sfinţii Voievozi şi întreaga suflare a Sloboziei aveau să asiste la evenimentul instalării Preasfinţitului Nifon ca primul episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, vechea ctitorie voievodală primind sub acoperişul său un sobor numeros de ierarhi, în frunte cu Preafericitul Teoctist, patriarhul României.

Printre primele măsuri luate de noul ierarh, datorită căruia biserica Sfinţii Voievozi a devenit catedrală episcopală, au fost acelea de restaurare atentă şi competentă a acestui monument istoric, pentru a i se reda strălucirea şi frumuseţea cea dintâi. Începând cu 1995 şi până în 1997 o echipă de pictori restauratori atestaţi de către Ministerul Culturii au ostenit pentru scoaterea la lumină a chipului luminos al bisericii, sfântul lăcaş revenind iarăşi la strălucirea şi frumuseţea în care se cuvenea să fie. Paralel cu aceste lucrări, s-a începutut şi reconstruirea chiliilor pe latura vestică, lângă clopotniţă, în vederea reînfiinţării aşezământului mânăstiresc ca o reînnodare a firului istoric vremelnic rupt şi ca o continuare a dorinţei fierbinţi a ctitorilor acestui sfânt lăcaş, care au legat cu blestem şi cu limbă de moarte ca nimeni să nu schimbe în veci de veci dorinţa lor de a fiinţa aici o mănăstire. Datorită aşezării sale în apropierea drumului naţional 2A Bucureşti – Constanţa, mănăstirea este accesibilă tuturor iubitorilor de frumos, ca şi celor ce simt nevoia unui popas duhovnicesc pentru trup şi suflet.Trecătorul se poate opri măcar o clipă pentru a vedea şi înţelege o fărâmă din istoria acestui neam cu o spiritualitate profundă, cu o dragoste nemăsurată faţă de semeni, faţă de Dumnezeu şi Biserica Lui.

În data de 8 noiembrie 2010, Mănăstirea “Sfinţii Voievozi” din Slobozia s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare cu ocazia sărbătoririi hramului “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Cu acest prilej a fost oficiată slujba de resfinţire a Bisericii Mănăstirii oficiată de Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, iar răspunsurile la strană au fost date de Corala “Harisma” a Protoieriei Slobozia. La sfârşitul Sfintei Liturghii Preasfinţia Sa a oferit Crucea Sloboziei în grad de Mare Cruce Primarului Municipiului Slobozia, inginer Gabi Ionaşcu.

Anul acesta, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, stareţul Mănăstirii “Sfinţii Voievozi” din Slobozia, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu a finalizat lucrările de consolidare ale bisericii şi de asemenea a fost înlocuită învelitoarea cu arama. În toată această perioadă sute de credincioşi au trecut pe la Mănăstirea “Sfinţii Voievozi” din Slobozia să se roage sfintelor moaşte ce au fost depuse într-o raclă nouă.